Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Presa rusă alertată: Moldova a…

Presa rusă alertată: Moldova a ales un speaker pro-român!

Imediat după ce majoritatea parlamentară l-a ales cu 53 de voturi pe Mihai Ghimpu preşedinte al Parlamentului R.Moldova, unele instituţii media din Federaţia Rusă au readus în atenţia publicului „pericolul unirii cu România”. Agenţia rusă pentru informaţie internaţională „RIA Novosti” titrează „Moldova a ales un speaker pro-român”.

Jurnalistul Ruslan Shalapuda de la RIA Novosti a scris că „Parlamentul din Moldova l-a ales în calitate de speaker pe Mihai Ghimpu, care a optat pentru unificarea acestui stat cu România”. În ştire se mai spune că „comuniştii care au deţinut puterea din 2001, au ieşit de la şedinţă şi au declarat că vor protesta în instanţă împotriva acestui vot”.
RIA Novosti transmite ştiri nu doar în limba rusă, ci şi în engleză, germană, franceză, arabă, persă, spaniolă, japoneză, chineză şi are în calitate de clienţi fideli Preşedinţia Federaţiei Ruse, Guvernul şi Duma de Stat.